Cu toate că România trece printr-o criză economică tot mai dură, acest aspect nu contează câtuşi de puţin pentru aleşii neamului din Camera Deputaţilor. Astfel criza va fi înfruntată cu stoicism de deputaţi prin achiziţionarea de maşini şi mobilier noi, dar şi cu plimbări dese în ţară şi în străinătate, fără ca aceştia să ţină seama de îndemnul la reţinere.

În 4 februarie deputaţii şi-au tras buget doar cu numele de austeritate. E vorba de 301,79 milioane de lei (circa 70,3 milioane de euro), cu 22,1% mai mare decât au avut anul trecut, când se spune că economia mergea ca unsă.

Nu au renunţat la sporuri

La capitolul cheltuieli de personal se regăsesc creşteri substanţiale, cu 18,8% mai mult faţă de 2008, aici fiind alocaţi 191,67 milioane lei; la capitolul pentru bunuri şi servicii creşterea a fost de 29,6% mai mult decât în 2008, suma totală fiind de 73,12 milioane lei.

Sume frumoase se pot observa şi în ceea ce priveşte sporurile şi primele: 8,6 milioane de lei pentru sporul de vechime, 3,7 milioane de lei pentru sporul pentru condiţii de muncă, 12,1 milioane de lei pentru alte sporuri, 2,9 milioane de lei pentru ore suplimentare, 9,5 milioane de lei pentru fondul de premii şi 2,8 milioane de lei pentru primele de vacanţă.
Deputaţii nu au uitat nici de deplasări pentru care, per total şi-au alocat 34,9 milioane lei – 30,9 milioane lei pentru cele interne şi 4 milioane lei pentru cele în străinătate.
Alţi 14,9 milioane lei au fost alocaţi pentru maşini, echipamente şi mijloace de transport, iar pentru mobilier şi birotică încă 4 milioane de lei.

Cine ţine cont de criză

Cei care s-au pronunţat în plenul Camerei în favoarea bugetului mărit sunt deputaţii ai căror partide sunt la guvernare – democrat-liberalii şi social-democraţii, liberalii preferând să părăsească sala, iar mai apoi să-l conteste.

În timpul dezbaterilor generale, fostul ministru al Sănătăţii Eugen Nicolăescu a cerut întoarcerea proiectului de buget la comisia de specialitate pe motiv că nu a fost inclus un amendament de-al său, de reducere a cheltuielilor cu 70%.
 
Propunerea PNL a fost însă respinsă, întrunind 118 voturi “împotriva”, 42 “pentru” şi 10 abţineri, iar bugetul a fost votat cu 134 de voturi “pentru”, în lipsa liberalilor, sub rezerva că nu va fi cheltuit în întregime.
Ulterior, liberalii şi-au anunţat intenţia de a contesta votul, pe motiv că nu ar mai fi fost întrunit cvorumul de şedinţă. Însă, aceştia au comis o eroare: au părăsit sala fără să anunţe public acest lucru. Profitând de această scăpare, preşedintele de şedinţă i-a luat în calcul la prezenţă şi pe cei câţiva liberali care nu s-au mişcat destul de repede.
Anterior votării, timp de 27 de minute s-a desfăşurat un adevărat război al declaraţiilor între liberali şi majoritari.
Atât vorbitorii din PSD, cât şi cei din PD-L au susţinut că, de fapt, bugetul pe 2009, deşi este cu 22% mai mare decât cel realizat în 2008, este unul de criză, fiind cu 28% mai mic decât cel proiectat în septembrie 2008 pentru acest an. Cei care au susţinut aceasta au omis să spună însă că respectivul proiect a fost respins în luna octombrie, iar în decembrie a fost elaborat un altul care era cu 10% mai mic decât cel din 2008. Acest ultim proiect a fost însă retras de noua conducere a Camerei la sfârşitul anului trecut. Singurul lucru pentru care se pot bate cu pumnul în piept cei din PSD şi PD-L este faptul că au renunţat, faţă de proiectul iniţial, la cheltuielile pentru studioul de televiziune al Camerei şi la cele privind sera Palatului Parlamentului, bugetul fiind redus ca urmare cu 0,1%.

Se vor la egalitate cu americanii

Biroul Permanent al Camerei a amânat luarea unei decizii, după ce propunerea PNL de anulare a votului dat în plen asupra bugetului a întrunit patru voturi “contra” – PSD± PC şi PDL – şi patru voturi “pentru” – PNL şi UDMR.

De altfel, şi în ședința din 2 februarie a Biroului Permanent al Camerei aleşii şi-au manifestat nemulţumirea faţă de ideea de a renunţa la unele proiecte şi asta pentru a nu le fi cumva afectată imaginea şi mai mult. Mai precis, propunerile de micşorare a sumei acordate pe lună pentru cazare şi a sumei forfetare nu au fost agreate. Aşa că nu s-au sfiit unii să facă şi declaraţii în acest sens, exprimându-şi nemulţumirea. Astfel, deputatul UDMR Marton Arpad-Francisc a spus că "Un parlamentar american primeşte anual un milion de dolari. Faceţi comparaţie".
Tot în data de 4 februarie, senatorii şi-au votat propriul buget, în suma de 120,5 milioane de lei, cu aproximativ 8 milioane de lei mai puţin decât anul trecut.

Liana Mureşan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.