Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale (AFIR) are de gând să afișeze pe pagina sa oficială o listă neagră a consultanților, constructorilor care le-au făcut probleme fermierilor, notează agroinfo.ro.

Crearea listei negre a pornit de la problemele iscate de condițiile artificiale și de achiziții, de care nu erau vinovați fermierii sau beneficiarii, ci chiar consultantul care s-a ocupat de proiect. Acesta a făcut înțelegeri cu diverși furnizori, dealeri și executanți sau l-a învățat pe fermier la ce trucuri să apeleze ca să obțină banii europeni.

 

„AFIR are posibilitatea să publice o listă pe pagina sa, în care să fie introduse numele consultanților care au făcut probleme, toți constructorii care fac probleme beneficiarilor, toți beneficiarii care au făcut probleme constructorilor, că avem și aceste situații, orice prestator de serviciu sau dealer care a făcut probleme în cadrul programului. Asta înseamnă că vorbim de fraude sau alte lucruri urâte în cadrul programului de dezvoltare rurală. În principiu, dacă agenția primește o sesizare de la un beneficiar, de la un dealer, referitoare la un terț care a făcut probleme în PNDR, agenția demarează controlul. Dacă acele lucruri sunt certe, atunci pe listă apare acea entitate care a creat probleme de-a lungul programului”, spune George Turtoi, secretar de stat în Ministerul Agriculturii.

 

Pe actualul PNDR 2014-2020 au fost depuse 4.000 de proiecte, în timp ce PNDR 2007-2013 se va închide, cu un grad de absorbție de aproape 90%.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.