Proiectul care vizează construirea unei microhidrocentrale pe malul drept al râului Someş în oraşul Năsăud este plin de mari semne de întrebare. Deşi se bazează pe nişte acte aprobate de mânuţa consilierilor locali, în anumite zone se forţează foarte mult nota. Interesele sunt foarte mari şi toate firele duc la primul gospodar al urbei, Mircea Romocea, care nu mai apare în actele firmei – SC Acord Impex SRL – care vrea să construiască obiectivul, firmă care, de altfel, i-a aparţinut acestuia până să fie ales în funcţie.

În aceeaşi zonă a Someşului, dar pe malul stâng, Uniunea Comunelor Grănicereşti Năsăud (UCGN) vrea să implementeze un proiect similar pe un teren care le aparţine, însă acest lucru este un adevărat piron în coastele SC Acord Impex SRL, dar şi a primarului. În ultima vreme, UCGN-ului i s-a pus gând rău, rivalii dorind desfiinţarea acesteia.

Continuăm şi în acest număr al publicaţiei noastre să aducem la lumină afacerile ascunse ale investiţiei care se conturează pe malul drept al Someşului Mare, la Năsăud, microhidrocentrala pe care vrea să o construiască SC Acord Impex SRL, firmă care până anul i-a aparţinut actualului primar al Năsăudului, Mircea Romocea.

Aşa cum precizam în numărul trecut, autorizaţia de construire, nr. 30 din 26 iunie 2013, a fost eliberată la nici zece zile de la eliberarea certificatului de urbanism, însă acest lucru nu a fost făcut public din motive încă necunoscute.

 

Două avize modificatoare

Însă un alt aspect foarte ciudat este legat de avizul de gospodărire a apelor de care are nevoie pentru demararea lucrărilor, SC Acord Impex SRL.

Astfel, un prim aviz de la Apele Române, SC Acord Impex SRL în fruntea căreia se afla la acea vreme chiar Mircea Romocea, este obţinut în 2009, cu nr. 436/2009. Cum pentru construirea de microhidrocentrale valabilitatea unor astfel de documente este de 24 de luni, avizul a fost valabil până în 2011, când SC Acord Impex SRL a obţinut un aviz modificator – nr. 328/2011. În august anul trecut, SC Acord Impex SRL obţine încă un aviz de gospodărire a apelor, nr. 256/26.08.2013.

 

Firma lui Horj distruge zona de protecţie a râului

După ce a obţinut acest aviz, SC Acord Impex SRL trece la treabă, la scurt timp, cu toate că mai întâi avea de îndeplinit nişte condiţii impuse de Apele Române, printre care şi întocmirea unui PLAN DE APĂRARE ÎMPOTRIVA INUNDAŢIILOR necesar pentru perioada de realizare a lucrărilor, plan care ar fi trebuit transmis spre aprobare Apelor Române, ceea ce nu s-a întâmplat. Ba mai mult decât atât, executantul lucrărilor de construcţie a microhidrocentralei – care este nimeni alta decât SC IONES SACIS SRL, firma lui Ionel Horj, prietenul bun al primarului Mircea Romocea – distruge EPIUL pragului de fund. Trăsnaia putea avea urmări deosebit de grave pentru oraşul Năsăud dacă în perioada respectivă ar fi avut loc căderi de precipitaţii abundente care să cauzeze formarea unor viituri în amonte, fiindcă exista posibilitatea unor inundaţii puternice care să afecteze oraşul. Cu toate acestea se lasă doar cu un avertisment şi obligaţia de refacere a epiului.

Dar să vedem totuşi ce au constatat cei de la Inspecţia Apelor Române care au venit în control când s-a aflat despre distrugerile provocate de firma lui Horj.

„Au fost începute lucrările pe malul drept al r. Someşului Mare, fiind efectuate (până la data verificării în teren) săpături aval de barajul (pragul de fund) existent, în zona cuprinsă între malul drept şi digul de apărare. Urmare a săpăturilor efectuate, a fost AFECTAT MALUL DREPT şi ZONA DE PROTECŢIE a acestuia, pe o lungime de 20-30 m. Prim lucrările efectuate de către SC IONESC SACIS SRL Năsăud – în calitate de constructor pentru titularul avizului de gospodărire a apelor nr. 256/26.08.2013 (SC Acord Impex SRL), a fost distrus parţial (cca 90% devenind nefuncţional) epiul de dirijare aval, realizat pe malul drept al Someşului Mare”, se precizează într-un document al Apelor Române.

Executantul a fost pus să refacă ce a distrus, însă lucrările nu sunt întocmai în regulă.

„În vederea punerii în siguranţă a malului drept pe perioada de execuţie, ca soluţie provizorie, a fost depus material de umplutură, pământ şi balast, pe o lungime de circa 20 m, lucrare care NU ESTE ÎN MĂSURĂ SĂ ASIGURE PROTECŢIA DIGULUI DE APĂRARE ÎMPOTRIVA INUNDAŢIILOR,  în situaţia în care în perioada următoare se vor înregistra viituri.

Conform cerinţelor Avizului de gospodărire a apelor nr. 256/26.08.2013, beneficiarul actului de reglementare avea obligaţia de a depune spre aprobare la Administraţia bazinală de Apă Someş-Tisa, Panul de apărare împotriva inundaţiilor, CERINŢĂ CARE NU A FOST DUSĂ LA ÎNDEPLINIRE PÂNĂ CEL TÂRZIU LA DATA ÎNCEPERII LUCRĂRILOR”, se mai precizează în documentul Apelor Române.

Or condiţia nedusă la îndeplinire era una esenţială care putea duce chiar la anularea avizului de gospodărire a apelor, ca să nu mai vorbim de distrugerile provocate şi punerea în pericol a oraşului. Termenul limită până la care trebuia refăcut ceea ce s-a distrus era 15 ianuarie 2014.

 

Refacere de ochii lumii

 

Cu toate acestea, zilele trecute, digul de protecţie nu arăta încă aşa cum ar fi trebuit, cum a fost iniţial.

Mai mult decât atât, executantul lucrărilor nu avea niciun drept să se atingă de epiu fiindcă aceasta este o lucrare hidrotehnică aflată în proprietatea statului şi în administrarea Apelor Române Someş – Tisa, şi face parte din lucrarea „Regularizare râu Someşul Mare la Năsăud”.

 

Documentaţie ascunsă bine de ochii curioşilor de cei de la Someş-Tisa

Misterul este foarte mare şi în jurul proiectului acestei lucrări, fiindcă se pare că nimeni nu are acces la acesta, în afara SC Acord Impex SRL, în calitate de titular al lucrărilor, şi SC Ionesc Sacis SRL, în calitate de executant al lucrărilor, precum şi conducerea de la Cluj a Administraţiei Bazinale a Apelor Române Someş-Tisa. Afirmăm aceasta, întrucât dintr-un răspuns dat unei solicitări a Uniunii Comunelor Grănicereşti Năsăud, care a solicitat Administraţiei Bazinale Someş-Tisa să i se pună la dispoziţie elemente din documentaţia de fundamentare a beneficiarului SC Acord Impex SRL, reiese că actele respective sunt CONFIDENŢIALE.

Precizăm că solicitarea UCGN vine ca urmare a depunerii unui proiect similar dar poziţionat pe malul stâng al Someşului, ceea ce le dă dreptul să verifice toate aspectele legate de alte proiecte similare care ar putea să fie realizate în zonă în vederea corelării unor aspecte.

Despre toate acestea vom reveni însă în numărul viitor.

 

 

MHC Romocea dig aparare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.