Situaţie foarte ciudată în dosarul IPJ Gate, în care sunt trimişi în judecată Ioan Ovidiu Mureşan – fostul şef al IPJ Bistriţa-Năsăud, Roberto Hasnăş – fostul şef al Poliţiei Rutiere Bistriţa-Năsăud şi Leon Cloşcă – fostul comandant al Poliţiei Năsăud, alături de alte patru persoane, pentru infracţiuni de corupţie. Aşa cum am precizat şi în ediţia de săptămâna trecută, la termenele care au avut loc în noiembrie 2017 şi ianuarie anul acesta, sunt foarte mulţi martori care declară în faţa instanţei exact pe dos faţă de ce au susţinut procurorii DNA în rechizitoriu. Sunt însă şi poliţişti care susţin că s-au simţiţi influenţaţi de telefoanele primite de la superiorul lor, şi aici ne referim la fostul şef al Poliţiei Rutiere, Roberto Hasnăş. Atât de influenţaţi au fost, încât au aplicat sancţiuni contravenienţilor sau chiar le-au întocmit dosare penale.

 

Martorii care au fost prezenţi la termenele mai sus menţionate în faţa instanţei de la Tribunalul Maramureş au răspuns la întrebări care i-au vizat atât pe Mureşan, Hasnăş şi Cloşcă, dar şi pe ceilalţi inculpaţi din dosar, respectiv Viorel Sîngeorzan, Mihai Manciu, Paul Cîrcu, cât şi pe Dumitru Bîgiu.


Citeşte mai multe detalii despre acest subiect în ediţia tipărită a Gazetei de Bistrita

2 COMENTARII

  1. Cel putin Hasnas si Closca au fost si sunt politicosi si cu obrazul „subtire ” , in schimb Murersan si acuma „crapa” de arogantza si inganfare …

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.