Acuzat de violenţe, viol şi lipsire de libertate! Bărbatul din Tărpiu, care a dispărut 4 zile de acasă ameninţând că îşi omoară copilul şi se sinucide, reţinut de poliţişti!

473

Bărbatul de 46 de ani din Tărpiu care a dispărut de acasă sâmbătă împreună cu băiatul său de 9 ani, amenințând că îl omoară pe acesta și apoi se sinucide, a fost reţinut pentru 24 de ore de poliţişti.

El este acuzat de comiterea mai multor infracţiuni: lovire sau alte violențe, viol, lipsire de libertate în mod ilegal și instigare la infracțiunea de furt calificat şi riscă să ajungă după gratii în următoarele 30 de zile.

 

 

Potrivit surselor Gazeta de Bistriţa, împotriva bărbatului au depus plângere doi vecini pe care bărbatul i-a agresat în urmă nu cu mult timp, printre care şi o verişoară pe care acesta ar fi bătut-o şi violat după care a legat-o cu un lanţ de la câine închizând-o într-un beci.

Dacă procurorii vor fi de acord cu propunerea de arestare preventivă, bărbatul din Tărpiu va fi dus în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Năsăud care va cântări dacă măsura se impune a fi luată sau nu.

În cadrul cercetărilor efectuate, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, față de un bărbat, de 46 de ani, din Tărpiu.

Bărbatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de: lovire sau alte violențe, viol, lipsire de libertate în mod ilegal și instigare la infracțiunea de furt calificat, fapte comise în perioada aprile-mai a.c., asupra două persoane, din localitatea Tărpiu.

În cursul zile de astăzi, cel în cauză va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au avut loc evenimentele„, anunţă IPJ BN.

 

Reamintim că, sâmbătă, bărbatul din Tărpiu a dispărut de acasă, supărat că soția sa, plecată la muncă în Spania, l-a lăsat să aibă grijă de cei 5 copii ai lor. Se pare că după ce a rămas singur acasă, bărbatul a început să își înece amarul și singurătatea în alcool, ajungând să îşi lovească inclusiv copiii şi să vândă electrocasnicele din casă pentru a cumpăra țuică.

Potrivit surselor Gazeta de Bistrița, soţia sa l-ar fi ameninţat recent într-o discuţie telefonică, că dacă nu se potoleşte va divorţa de el și se pare că aceasta ar fi fost picătura care a umplut „paharul” bărbatului, astfel că pe 7 mai omul a plecat de acasă lunându-l pe băiatul de 9 ani cu el. La plecare însă a menințat că îl omoară pe băiat și apoi se sinucide.

Cea care a depus o sesizare la Poliţie cu privire la dispariţia bărbatului este fiica cea mare a femeii, de 20 de ani, pe care o are dintr-o relație anterioară.

Soția bărbatului a fost alertată și ea, astfel că a venit urgent în țară, speriată că i s-ar putea întâmpla ceva rău copilului.
Oamenii din localitate au dezvăluit că bărbatul este violent și și-a bătut adesea soția. Cu toate acestea femeia a rămas alături de el timp de 17 ani. Bărbatul nu a fost agresiv doar cu soţia sa, ci și cu alți consăteni. Săptămâna trecută, bărbatul și-a bătut un prieten de pahar, lovindu-l cu un lemn în cap. Nu a fost însă singura sa victimă, fiindcă în urmă cu aproximativ o lună bărbatul a agresat o femeie de 50 de ani, care era chiar verișoara lui. După ce i-a administrat bătaia, bărbatul a dus-o în beciul casei unde a legat-o cu lanțul de la câine și nu a eliberat-o decât a doua zi.

De frică, cei doi au nu depus plângere la poliţie decât abia acum după ce a fost sesizată dispariţia sa.

După patru zile de căutări, bărbatul a fost găsit plimbându-se împreună cu băiatul de 9 ani pe o stradă din Bistriţa.

Potrivit surselor Gazeta de Bistriţa, femeia de 50 de ani care a fost bătută şi ţinută în lanţuri susţine că ar fi fost şi violată.

 

sursa foto: Bistriteanul.ro

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ