Audierile din dosarul IPJ Gate continuă la Tribunalul Maramureş. În ceea ce îl priveşte pe fostul şef al Poliţiei Năsăud, Leon Cloşcă, la termenul de la începutul acestei luni a fost citat agentul Dorin Florin Ştefănuţiu, menţionat în actul material numărul 55 din rechizitoriul DNA. În fapt este vorba despre oprirea lui Dumitru Bîgiu, care transporta masă lemnoasă fără documente, dar a fost lăsat să plece nesancţionat de organele de poliţie.

 

Pentru o perspectivă mai amplă, Gazeta de Bistriţa a intrat în posesia acuzaţiilor DNA Cluj, a declaraţiei dată de Cloşcă în faţa instanţei şi totodată a mărturiilor depuse sub jurământ în cadrul procesului de către persoanele implicate în speţă.

 

Ce spune DNA…

Procurorii îl acuză pe fostul şef al Poliţiei Năsăud, Leon Cloşcă de abuz în serviciu pentru că la sfârşitul lunii august, în 2014, Dumitru Florin Bîgiu l-ar fi sunat spunându-i sintagma „Am o pană în Năsăud” în vreme ce în acea seară poliţiştii Ştefănuţiu şi Cîrcu l-au oprit pentru a-i cere avizul de însoţire a materialului lemnos pe care îl transporta.

„În 28 august 2014, Cloşcă Leon Anton este apelat de către Bîgiu Dumitru, care îi spune că «Am o pană la Năsăud», în sensul că un lucrător de poliţie oprise pentru control un autovehicul al solicitantului. După circa două minute, Cloşcă Leon Anton îl contactează telefonic pe poliţistul Ştefănuţiu Dorin Florin, solicitându-i acestuia, în mod conspirat, să rezolve această «solicitare».

(…) a fost audiat Cîrcu Leon Radu, care a declarat că, împreună cu colegul său poliţistul Ştefănuţiu Dorin Florin, au oprit pentru control un camion încărcat cu material lemnos, în care se aflau Bîgiu Dumitru Florin şi o altă persoană. (…)Cîrcu Leon Radu arată că, într-adevăr inculpatul Cloşcă Leon Anton l-a contactat telefonic pe poliţistul Ştefănuţiu, solicitându-i, în mod conspirat, să îşi încalce atribuţiile de serviciu, să nu constate şi să nu sancţioneze abaterile săvârşite de Bîgiu. Prin urmare, cei doi poliţişti i-au permis lui Bîgiu să plece, fără a lua nicio măsură legală”, au scris procurorii în rechizitoriu.

 

Leon Cloşcă: „Nu am făcut nici o intervenţie pentru Bîgiu”

Audiat în calitate de inculpat în prezentul dosar,Leon  Cloşcă a scos la iveală aspecte nepuse în discuţie de DNA. Dacă procurorii susţineau că intervenţia acestuia era pentru ca Bîgiu să nu fie sancţionat, sens în care Cloşcă i-ar fi trimis pe poliţişti într-o altă ”misiune”, din declaraţia acestuia reiese că în acea seară a existat o conversaţie telefonică dintre inculpat şi primarul Năsăudului, Mircea Romocea.

„În seara zilei de 28 august am fost sunat de Bîgiu Dumitru Florin la ora 22,50. Nu imediat, ci la ora 23,06 l-am sunat pe Ştefănuţiu Dorin. Înainte însă de a-l suna pe Ştefănuţiu l-am sunat pe ofiţerul de serviciu pentru a afla cine e de serviciu la Ordine publică. Nu am înţeles ce a vrut să-mi spună însă Bîgiu Dumitru mi-a comunicat că are o pană în Năsăud, aspect care reiese din convorbiri.

Vreau să precizez că imediat după ce m-a sunat inculpatul Bîgiu Dumitru şi de a suna eu la ofiţerul de serviciu, am fost sunat de primarul oraşului Năsăud,Romocea Mircea care mi-a comunicat că deţine o informaţie, cum că o dubă albă cu număr 40 CIN eliberează câini maidanezi între blocuri.

Şi asta era o problemă mare în Năsăud, problemă în rezolvarea căreia am dat şi noi o mână de ajutor primăriei. De la ofiţerul de serviciu am aflat că la ordine publică sunt de serviciu Ştefănuţiu şi Cîrcu. Am încercat în prima fază să-i explic ofiţerului de serviciu Filimon despre informaţia primită de la primar, însă cum acesta nu prea m-a înţeles, am hotărât să-l sun pe Ştefănuţiu. Când l-am sunat la 23,06 şi l-am întrebat ce face, mi-a răspuns că este împreună cu Cîrcu Leon şi că merg spre gară să-i cumpere chipsuri ofiţerului de serviciu.

Pentru că iniţial au luat-o pe ton de glumă, am încercat să le explic celor doi că situaţia este serioasă, să ia măsuri şi să identifice acea dubă. Din 11 nefericire, această dubă nu a fost identificată în noaptea aceea. Nu am făcut nici o intervenţie cu privire la Bîgiu Dumitru Florin”, lămureşte acuzaţiile, Leon Cloşcă.

stefanutiu dorin florin

Teoriile lui Ştefănuţiu

La termenul de la începutul acestei luni, fiind audiat, Ştefănuţiu a relatat mai multe aspecte pe un ton cursiv, pe marginea cărora a revenit cu sintagma ”nu mai reţin exact”, în momentul în care avocata lui Cloşcă i-a cerut lămuriri suplimentare.

Culmea este că, întrebat în instanţă de avocata Sonia Almaş, unde se afla când l-a sunat Cloşcă, în acea seară, poliţistul Ştefănuţiu îi răspunde că mergea să îşi cumpere cipsuri. Cu alte cuvinte, nu se relevă ca intervenţia telefonică a lui Cloşcă să fi fost în timpul respectivului control efectuat la maşina lui Bîgiu.

„Inculpatul Cloşcă mi-a cerut la telefon să mergem între blocuri în zona Gării pentru că acolo este o dubă care abandonează câini. Mi s-a comunicat că duba este albă dar nu îmi aduc aminte şi de numărul de înmatriculare al acesteia. Mi s-a părut dubios pentru că în momentul în care am oprit camionul care printre alte lucruri avea şi nişte grinzi de lemn, şoferul a încercat să tragă de timp (şi era vorba de Bîgiu Dumitru) iar ceilalţi doi, care cred că erau pasageri trăgeau de timp să ne dea actele, probabil aşteptând să ne sune cineva. Acest aspect l-am dedus eu din comportamentul lui Bîgiu Dumitru.

În plus, momentul în care am fost sunat de inculpatul Cloşcă, solicitându-ni-se să mergem în gară să verificăm duba care lasă câini a coincis cu momentul în care am oprit camionul cu lemne”, revine cu un alt răspuns agentul Ştefănuţiu.

Aparent, Ştefănuţiu susţine că Bîgiu nu avea documente asupra materialului lemnos transportat şi că a luat decizia de a nu-l sancţiona pe respectivul, datorită telefonului primit de la Cloşcă, deşi cel din urmă nu i-a solicitat asta. De asemenea, pune în cârca fostului său şef anumite zvonuri cu privire la practicile abuzive ale superiorilor din IPJ Bistriţa-Năsăud.

„După ce am verificat documentele maşinii şi pe cele ale şoferului, constatând că nu aveau asupra lor documente pentru materialul lemnos, ne-am deplasat şi în zona Gării să verificăm duba albă, dubă pe care însă nu am mai găsit-o. Cert este că inculpatul Cloşcă nu ne-a cerut în mod direct să favorizăm în vreun fel şoferul acelui camion însă din discuţiile cu colegii am înţeles că aşa se proceda atunci când vrea să ajute pe cineva. Teoretic noi ar fi trebuit să-l sancţionăm pe şofer pentru lipsa acelui document, însă practic era mai greu pentru era noapte iar noaptea cei de la Ocolul Silvic nu prea răspund”, mai adaugă agentul.

 

A fi sau a nu fi Bîgiu…aceasta este întrebarea. Răspunsul diferă în timp şi spaţiu

Alte aspecte controversate din declaraţia lui Ştefănuţiu se remarcă din dialogul purtat de acesta în instanţă cu avocatul lui Cloşcă. Redăm astfel cele consemnate de judecătorul de la Tribunalul Maramureş, în şedinţă.

Av. Cloşcă:  – De ce nu i-a spus inculpatului Cloşcă la telefon locul unde se află şi că a oprit un camion?

Ştefănuţiu: – Pentru că am fost sunat exact în momentul în care noi ne ”certam” cu Bîgiu Dumitru şi cu ceilalţi, insistând să ne fie predate documentele şi eram ferm convins că pentru acel camion a sunat inculpatul Cloşcă. Nu ştiu ce trebuia să înţeleagă dl. Cloşcă însă noi am înţeles clar că trebuie să dăm drumul camionului.

Av. Cloşcă:  – De unde ştie că la faţa locului era Bîgiu Dumitru mai ales că în faza de urmărire penal a precizat după fotografiile prezentate că nu Bîgiu Dumitru a fost prezent la faţa locului?

Ştefănuţiu: – Cu siguranţă una din cele trei persoane, persoana care şi vorbea la telefon, fără să pot preciza eu cu cine, era Bîgiu Dumitru pe care îl cunosc din vedere.

Av. Cloşcă: – De ce a precizat în faza de urmărire penală că nu-l cunoaşte pe Bîgiu Dumitru şi că nu este una din persoanele verificate?

Ştefănuţiu: – Nu am verificat persoanele prezente, iar pe Bîgiu Dumitru nu-l cunosc personal, aşa cum am precizat. Sunt convins că Bîgiu Dumitru a fost în seara aceea cu camionul şi chiar nu-mi dau seama ce s-a întâmplat şi cum s-a consemnat în faza de urmărire penală.

Cu alte cuvinte, acest act material ”cu cântec” instrumentat de procurori pentru a întări acuzaţia că, Leon Cloşcă ar fi comis un abuz în serviciu prin ”sintagme codificate”, însă fără a exista un tipar lămuri de DNA pentru aceste ”parole”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.