În acest sfârșit de săptămână,, pe raza județului, polițiștii rutieri și cei de ordine publică, au desfășurat acțiuni pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea accidentelor rutiere.

„Polițiștii rutieri au acționat pentru supravegherea și monitorizarea traficului rutier, pe principalele drumuri din județ, dar și pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, precum și pentru sancţionarea celor care nu respectă regulile de circulaţie, punând în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.  

În urma activităţilor desfăşurate, la nivel județean, au fost aplicate 389 de sancţiuni contravenționale, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în valoare totală de 75.550 lei” arată cei de la IPJ Bistrița-Năsăud.

Potrivit datelor prezentate de aceștia, în urma acțiunilor derulate au fost reținute 20 de permise de conducere și au fost retrase 8 certificate de înmatriculare.

 

2 COMENTARII

  1. Domnilor politzisti, de la circulatie mai ales , luati-i in vizor domnilor pe toti care circula prin tzara cu tot felul de masini cu numere straine, ca sunt cumparate si netranscrise pe numele lor , circula fara polite de asigurare, cu masini cu inspectia tehnica depsita… au tot felul de defectiuni tehnice nereparate la zi, etc. etc. ascunzandu-se in spatele unor documente pe care n-aveti cum le demonstra ca sunt oficiale si valabile sau nu… Marea majoritate al soferilor unor astfel de masini, sunt tot felul de „smecheri ” si de „go.lani” … care fac tot felul de traznai si matrapazlacuri, circula cu viteza excesiva, fac depasiri periculoase, nu acorda prioritate, fac slalom printre masini, aratandu-ne parca, gradul lor de „vitejie” si de „competentza sofereasca ” … fac gesturi obsecane celorlalti participanti , parcheaza aiurea si in bataie de joc blocand circulatia… si cate si mai cate . Luati-i domnilor la „puricat” si nu-i lasati sa „miste-n front” ca fac accidente si fug de la fata locului si nu-i mai identificati in veci… nu va mai tot luati de cetatenii cuminti care au ramas in aceasta tzara si le dati amenzi pentru orice… asa… numai ca va spun sefii dumneavoastra ca ” sunteti pusi sa constatati contraventii si infractiuni ” … cum se manifesta unul dintre sefii politiei la un anume comentariu si interpelare … Rolul politiei in primul rand este pentru si in sprjijinul populatiei care-i plateste si nu neaparat IMPOTRIVA EI ca un „permanent ” organ de represiune, permanent bagandule „pumnul in gura ” pentru orice…
    Politia Romana, ar trebui sa-si reconsidere aceasta atitudine agresiva fata de proprii cetateni care raman in tzara in detrimentul „smecherilor ” si „lacustarilor” care au plecat in strainatate si se inapoiaza in tzara cu tot felul de „smecherii” si atitudini agresive si inafara legilor …

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.