Primăria Bistriţa îşi propune să cheltuiască anul acesta peste 218,2 milioane lei, cu circa 40 de milioane mai puţin decât şi-a propus anul trecut. De fapt, în 2015, cheltuielile s-au ridicat la doar 199,2 milioane lei din totalul prevăzut la început de an.

Printre cheltuielile pe care Ovidiu Creţu şi le-a propus pentru acest an, se numără unele de-a dreptul trăsnite, motiv pentru care presa naţională l-a luat din nou la ochi.

 

Ovidiu Creţu, primarul municipiului Bistriţa, a intrat din nou în atenţia presei naţionale şi a ajuns de râsul poporului român după ce jurnaliştii bistriţeni au descoperit că acesta intenţionează să cheltuiască aproape 4.800 de euro pentru o căsuţă de veveriţe, precum şi achiziţionarea unei perechi de astfel de animăluţe. Asta după ce acelaşi Creţu a şocat România cu struţii din fibră de sticlă,în culori pestriţe, sau ouăle din acelaşi material care îşi fac apariţia de câţiva ani încoace de Sărbătorile de Paști, dar şi prin proiectul care vizează construirea unei pârtii de schi, şi care de altfel este demarat, fără nici un viitor date fiind condiţiile climatice.

Veveriţele şi căsuţa lor nu sunt singurele „investiţii” pe care Ovidiu Creţu vrea să le facă anul acesta de la bugetul local, fiindcă mai avem exemple.

 

DSP: veveriţe şi casă pentru ele, utilaje şi chioşcuri de lemn

Bugetul de cheltuieli propus pentru acest an se ridică la 218.258.000 lei. Din acest total, pentru secţiunea de „funcţionare” este propusă suma de 152.311.000 lei, din care cheltuielile de personal se cifrează la 78.711.000 lei.

Pentru secţiunea „dezvoltare” este propusă suma de 65.947.000 lei. Aici apare partea mai mult decât interesantă dacă parcurgem anexa aferentă acestei secţiuni. De aici aflăm pe ce intenţionează municipalitatea să cheltuiască sume importante de bani.

Direcţia de Servicii Publice (DSP) din cadrul municipalităţii are anul acesta pentru investiţii alocări în valoare de 5.170.000 lei.

Din acest total, suma de 3.067.000 lei este alocată pentru continuarea lucrărilor la ştrandul Codrişor, în condiţiile în care anul trecut au fost cheltuiţi 1.266.880 lei, bani care au mers o parte pe lucrările executate la acest obiectiv – 623.800 lei, iar restul însemnând „alte cheltuieli”. Din cei peste 3 milioane lei pe care preconizează municipalitatea că îi va cheltui anul acesta, 2.269.000 lei vor intra în conturile firmei executante, restul semnificând cheltuieli cu echipamente şi utilaje, dotări, organizare de şantier, cheltuieli neprevăzute, avize, comisioane, etc.

Bugetul DSP are un capitol „dotări independente”, pentru care s-a prevăzut suma de 1.848.000 lei. Din aceşti bani, 14.000 sunt alocaţi pentru achiziţionarea unui elevator auto de 3,2 t. De asemenea, cu 1.162.000 lei, primăria vrea să cumpere un autogreder de 175 CP, cel existent în dotare fiind deja foarte vechi, iar pentru achiziţionarea unei autobasculante este prevăzută suma de 536.000 lei, necesară pentru transportul materialelor pentru reparaţiile drumurilor pietruite şi la activităţile de deszăpezire.

În acelaşi capitol „dotări independente”, s-a prevăzut achiziţionarea unui robot de curăţare ştranduri (care va fi utilizat pentru întreţinerea bazinelor ştrandului Codrişor), motiv pentru care suma alocată este de 28.000 lei.

Cu 21.000 lei (peste 4.700 de euro), municipalitatea condusă de Ovidiu Creţu vrea să achiziţioneze o căsuţă pentru veveriţe „necesară pentru întreţinerea veveriţelor în Parcul Municipal”. Când opinia publică s-a arătat extrem de contrariată la vederea acestei sume pe care edilul bistriţean vrea să o cheltuiască pentru o astfel de „investiţie”, acesta a venit cu precizări, spunând că aici „intră” şi achiziţionarea unei perechi de veveriţe care să zburde prin parcul din centrul municipiului.

Alţi 27.000 lei sunt alocaţi pentru achiziţionarea unui sistem informatic compus din 5 staţii de lucru (5 computere), pentru serviciile de Salubrizare şi Întreţinere străzi, Compartimentul financiar-contabil şi Compartimentul administrare cimitire.

Şi anul acesta, municipalitatea se dotează cu încă 6 chioşcuri din lemn, pentru care a estimat că are nevoie de 60.000 lei, pe lângă cele 30 deja existente şi pentru care s-au cheltuit nu mai puţin de 207.919 lei (peste 47.000 de euro) din 2013 încoace.

Nu mai puţin de 255.000 lei sunt alocaţi pentru întocmirea de studii de fezabilitate. Din acest total, cei mai mulţi bani – 225.000 lei – sunt prevăzuţi pentru întocmirea SF-ului pentru modernizarea,reabilitarea şi extinderea sistemului de iluminat public, în timp ce 20.000 lei sunt alocaţi pentru întocmirea SF-ului, a proiectului tehnic şi detalii de execuţie pentru puntea pietonală peste Valea Rusului, care va avea o lungim de 20 m şi care să asigure „continuitatea circulaţiei pietonale pe partea dreaptă a DN 17. Restul de 10.000 lei sunt alocaţi pentru întocmirea SF-ului şi proiectului tehnic necesar amenajării unui spaţiu de joacă în Unirea.

 

Peste 160.000 de euro pentru o instalaţie de sonorizare şi vot în sala de consiliu

Direcţia tehnică a primăriei are prevederi bugetare în valoare de 59.293.000 lei. Fiindcă aici banii sunt repartizaţi pe mai multe capitole de investiţii vom spicui doar pe cele mai importante şi interesante.

Astfel, 230.000 lei sunt alocaţi pentru reabilitarea şarpantei şi a faţadei sediului primăriei, 187.000 lei pentru începerea lucrărilor de reabilitare şi consolidare a imobilului din Piaţa Centrală nr. 6 – Primăria Veche, iar 247.000 lei pentru extinderea reţelei informatice a municipalităţii.

La capitolul „dotări independente” pentru care s-au alocat 1.592.000 lei, cei mai mulţi bani sunt prevăzuţi pentru achiziţionarea unui sistem de arhivare electronică – 317.000 lei. Câte 36.000 lei vor merge spre achiziţionarea unui sistem multifuncţional A0 color (plote/copiator/scaner) şi 3 multifuncţionale A3 alb-negru, iar alţi 20.000 lei pentru o multifuncţională A3 color.

Suma de 22.000 lei va fi cheltuită pentru 6 panouri de afişaj în localităţile componente, iar 99.000 lei pentru două panouri de afişaj electronic care vor fi montate în municipiu.

De asemenea 119.000 lei vor fi cheltuiţi pentru achiziţionarea a 20 de computere plus licenţele de operare aferente.

O sumă impresionantă este alocată pentru o instalaţie de vot şi sonorizare în sala de consiliu. Astfel, municipalitatea este dispusă să cheltuiască în acest sens nu mai puţin de 710.000 lei (aproape 163.000 de euro).

Pentru achiziţionarea de programe informatice sunt alocaţi de la bugetul local 331.000 lei, din care 221.000 lei sunt prevăzuţi pentru achiziţionarea unei aplicaţii software de tip plug-in ArcGIS şi crearea unui sistem de centralizare a bazelor de date cadastru.

 

Investiţii în şcoli – deocamdată faza pe hârtii

Pentru investiţiile din şcoli, municipalitatea a alocat peste 22 milioane lei. Lista este destul de lungă, astfel că ne rezumăm doar la câteva exemple. Prin urmare, Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu” îi sunt alocaţi 2.310.000 lei, bani necesari pentru asigurarea utilităţilor, care nu au fost prevăzute în proiectul iniţial, dar şi 661.000 lei în vederea întocmirii documentaţiei pentru reabilitarea corpului A al şcolii, proiect care va fi depus pe Programul Operaţional Regional pentru accesare de fonduri europene.

Alţi 118.000 lei vor merge pentru întocmirea unei expertize necesară pentru reabilitarea şi modernizarea Liceului Tehnologic Agricol din municipiu, plus încă 129.000 lei pentru diferite dotări.

De asemenea, 90.000 lei sunt alocaţi pentru elaborarea fazelor de proiectare aferente proiectului de reabilitare şi modernizare a Colegiului Tehnic „Grigore Moisil”, iar pentru aceeaşi instituţie de învăţământ este prevăzută şi suma de 130.000 lei pentru elaborarea fazelor de proiectare în vederea reabilitării internatului şi a şcolii profesionale.

Liceul Teoretic Sanitar va primi 233.000 lei, din care 40.000 lei vor fi cheltuiţi pentru achiziţionarea unui sistem de monitorizare video a şcolii. Alţi 232.000 lei merg spre Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”, din care 50.000 sunt necesari pentru documentaţia necesară reabilitării şi extinderii sălii de sport, 69.000 lei pentru proiectul de reabilitare a Şcolii gimnaziale din cadrul colegiului, iar 113.000 pentru achiziţionarea a 25 de computere cu licenţele aferente necesare desfăşurării examenelor.

 

Continuă reabilitarea Bisericii Evanghelice

Capitolul Cultură, religie şi recreere are alocări în valoare de aproape 1,5 milioane lei. Din acest total 358.000 lei merg spre Biserica Evanghelică în vederea întocmirii documentaţiilor necesare lucrărilor de reabilitare a interiorului lăcaşului de cult.

Pentru modernizarea şi extinderea infrastructurii turistice în Pădurea Schullerwald, municipalitatea a alocat 83.000 lei, în timp ce pentru documentaţia necesară amenajării Pădurii-parc Codrişor sunt prevăzuţi 50.000 lei, în timp ce pentru amenajarea unui skate-park s-au alocat 30.000 lei.

(Va urma)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.