A V-a ediţie a Taberei de Creaţie s-a încheiat! Timp de două săptămâni, 30 de copii au avut parte de noi experiențe

86

Treizeci de copii au participat la activităţi creative şi ateliere meşteşugăreşti, în perioada 25 iunie- 6 iulie, desfăşurate la parohia romano-catolică din Municipiul Bistriţa. 

 

 

În cele două săptămâni de tabară, cei 30 de şcolari, cu vârsta curpinsă între 6 şi 12 ani au învăţat de la dascăli cu experienţă dansuri, jocuri și cântece populare, arta olăritului, împletitul papurei, varietatea cusutului, dar și lucruri despre actorie.

4

În fiecare zi, copiii au avut parte de o serie de jocuri în aer liber, dar şi de plimbări şi sport în Parcul Mare şi în Pădurea Parc Schullerwald. Pe lângă acestea, organizatorii s-au gândit că şcolarilor le-ar prinde bine o întreagă după-masă la bălăceală, aşa că aceştia au petrecut şi la Casa Ema.

 

Tabăra s-a încheiat pe 6 iulie, cu expoziţia lucrurilor făcute de copii in cele două săptămâni de tabără, dar şi cu un spectacol, la care au participat şi părinţii. Toate acestea în Pădurea Schullerwald.

Cea de a V-a ediție a Taberei de Creație a fost organizată de către Asociația Pro Hereditatem, cu sprijinul financiar din partea Primăriei Municipiului Bistriţa şi al Fundaţiei Communitas. Totodată, sprijinul logistic a fost acordat de către organiaţia judeţeană UDMR Bistrița-Năsăud.

 

LĂSAȚI UN MESAJ