Rata şomajului în judeţul Bistriţa – Năsăud de la sfârşitul lunii mai 2016 este în valoare de 2,90 %, mai mică cu 0,10 pp decât cea din luna aprilie 2016, informează Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud.

 

Numărul total de şomeri corespunzător lunii mai este de 3.905 persoane, din aceştia 1.597 sunt şomeri indemnizaţi şi 2.308 sunt şomeri neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut  cu 195 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a crescut cu 51 persoane faţă de luna precedentă. Din totalul şomerilor înregistraţi în luna mai, 2194 sunt bărbaţi şi 1711 sunt femei.

Structura şomajului pe grupe de vârstă în luna mai 2016 se prezintă astfel: 340 şomeri au sub 25 de ani; 279 şomeri au între 25 şi 29 de ani; 769 şomeri au între 30 si 39 de ani; 1.138 şomeri au între 40 şi 49 de ani; 726 şomeri au între 50 şi 55 de ani; 653 şomeri au vârsta peste 55 ani.

Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Bistriţa – Năsăud şi sunt în număr de 3.229 persoane. Şomerii cu nivel de instruire liceal şi post-liceal sunt în număr de 544 persoane, iar cei cu studii universitare 132 persoane.

Comparativ cu perioada similara a anului trecut (rata şomajului în luna mai 2015 de 3,33%), rata şomajului în judeţul Bistriţa – Năsăud a scăzut cu 0,43 pp, iar numărul de şomeri indemnizaţi a scăzut cu 417 persoane.

1 COMENTARIU

  1. … In sensul ca a expirat termenul pentru care se acorda somaj, la o buna parte dintre „someri”… mai degraba… Pe internet, am vazut ca sunt locuri de munca, numai ca la toti patronii, le trebuie numai din aia cu experienta mare si calificare inalta, sa fie tineri ( sub 40 de ani ) si predispusi sa accepte munca ” in program prelungit „… si musai sa stie o limba straina… Cu alte cuvinte, de ochii lumii, si-au declarat ” locuri de munca vacante „… dar au pus niste conditii sa nu le poata indeplini nimeni, ca de fapt lor, nu le trebuie alti angajati… la fel ca si-n comert, ori la consignatie, cand cineva este fortat sa isi puna acolo „marfa”… dar de fapt el nu vrea sa vanda si pune un pret descurajant si inaccesibil .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.