David Alexandru Moldovan va sta după gratii în următoarele 30 de zile, după ce zilele trecute polițiștii l-au identificat ca fii autorul unui furt dintr-o locuință din Bistrița. Potrivit polițiștilor, tânărul ar fi sustras bunuri în valoare de 4.000 lei, iar acum este învinuit de furt calificat.

 

„La data de 17 noiembrie a.c., în cadrul cercetărilor efectuate, poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale au identificat un tânăr de 23 de ani,  din Bistriţa, bănuit că, la data de 15 noiembrie ar fi sustras mai multe bunuri, din locuinţa unui bărbat din Bistriţa.

Prejudiciul, în valoare de 4000 lei a fost recuperat integral şi restituit celui păgubit”, s-a arătat într-un comunicat al IPJ BN, precizându-se totodată că tânărul a fost reținut pentru 24 de ore.

Procurorii au cerut arestarea preventivă a tânărului bistrițean, solicitare care a fost admisă de judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Bistrița.

Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa, ca fiind întemeiată şi în consecinţă dispune arestarea preventivă a inculpatului: – M. D. A. cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) C.pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) C.pen., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 18 noiembrie 2016, inclusiv şi până în data de 17 decembrie 2016, inclusiv. Stabileşte onorariu avocat oficiu în sumă de 130 lei pentru avocat Gorea Greta, ce va fi suportat din fondurile MJ. Potrivit. art. 275 al.3 C.pr.penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă camerei de consiliu, de azi, 18 noiembrie 2016, ora 12,10.„, este decizia instanței bistrițene.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.