Peste 20 de profesori și lectori, membri ai corpului profesoral al universităților de prestigiu, au participat în perioada 22-24 februarie la conferința „Politicile regionale și internaționalizarea acțiunii locale în context european”, organizată de eurodeputatul Victor Negrescu la Bruxelles, arată știripesurse.ro.

„Mediul academic românesc are capacitatea să vină cu idei inovatoare şi să propună soluţii care pot avea un impact pozitiv la nivel european. Este important ca vocea noastră să fie auzită la Bruxelles şi mă bucur că în cadrul acestei conferinţe au fost expuse idei care au atras atenţia colegilor mei din Parlamentul European dar şi din celelalte instituţii cu care ne-am întâlnit.

Prin astfel de acţiuni încercăm să arătăm faptul că mediul academic românesc are capacitatea de a avea iniţiative care să ofere soluţii locale şi regionale la problemele care afectează integrat funcţionarea Uniunii Europene, abordând viitorul Europei într-un mod creativ şi pragmatic. Mă bucur că am avut oportunitatea în cadrul acestei conferinţe să discutăm aspecte importante privind politicile regionale, regionalizarea şi accesarea fondurilor europene cu profesori de o certă valoare academică din Cluj şi din Bucureşti”, a afirmat europarlamentarul Victor Negrescu, organizator al evenimentului.

Europarlamentarul Victor Negrescu, a susținut o prezentare, pe tema gestionării deficitului de democrație din Uniunea Europeană, adoptând perspective regionale și locale, prin care a ilustrat nevoia unei mai bune comunicări între decidenţii europeni şi cetăţeni.

Printre subiectele abordate s-au regăsit: dimensiunile europene și regionale ale promovării intereselor locale la nivel european, perspectiva economică istorică a contribuției Transilvaniei la dezvoltarea industriei românești în perioada interbelică, echilibrul regional de putere din Europa Centrală și de Est, schimbările structurale ale investițiilor din Transilvania și flexibilitatea statului social în contextul regional, se anunţă într-un comunicat de presă.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.