A început transportarea deșeurilor de pe platforma temporară din Zăvoaie, însă au apărut probleme încă din prima zi.
„Gunaoiele se transportă într-un ritm normal. Am comandat și un studiu să știm cu ce rămânem pentru că din evaluarea volumetrică a ceea ce este acolo, plus cântărirea a ceea ce ducem acolo, pentru că fiecare mașină se cântărește, va rezulta tonajul total care este acolo. Noi am depus 30-31 de mii de tone, evaluate volumetric cu coeficientul de transformare, dar peste acele deșeuri pentru a le stabiliza noi, ar trebui să fie pământ. Doi la mână apa care le-a îmbibat ar fi putut să le dubleze cantitatea. Cei de la Vitalia au contract să primească 31.000 tone gratuit în depozit. Ceea ce rămâne va trebui să le rezolvăm, pe baza unui contract. Probabil taxa de depozitare, în rampă, dar în funcție de valoarea, de cantitatea care rămâne acolo va trebui să adoptăm niște strategii. Inclusiv să facem licitații noi pentru transport și pentru depozitare. S-ar putea să ne fie rentabil să le transportăm la Târgu Mureș, certy este că am comandat acest studiu, o să știm în luna decembrie ce volum este acolo, și o să luăm măsurile astfel încât în momentul în care se finalizează acele 31.000 de tone, acțiunea să continue astfle încât în anul următorul în vară să avem terenul eliberat complet și să facem lucrările de amenajare”, a declarat primarul Municipiului Bistrița, Ovidiu Teodor Crețu, în cadrul unei conferințe de săptămâna trecută.

Depozitul de deşeuri existent pe strada Zăvoaie a fost închis în data de 12 decembrie 2011, dată la care depozitul ecologic de la Tărpiu nu era încă funcțional. Din această cauză, deşeurile municipale au fost stocate temporar, de către operatorul de salubrizare SC Urbana SA, pe platforma betonată existentă în imediata apropiere a fostului depozit de deşeuri. Cantitatea de deşeuri acumulată pe platforma pentru stocarea temporară din zona Zăvoaie până la data de 11 martie 2013, când depozitul de la Tărpiu a devenit funcţional, a fost aproximată la 30.405 tone.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.