Salariile personalului din educație vor fi mărite cu 15%.

Guvernul a adoptat pe 4 noiembrie Proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, lansat la finalul lunii octombrie de Ministerul Educaţiei.

Astfel, salariile vor fi majorate de astăzi, 1 decembrie.

Totodată, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului, de creșterile salariale de 15% începând cu data de 1 decembrie va beneficia și personalul nedidactic din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, unitățile conexe ale învățământului preuniversitar de stat, instituțiile de învățământ superior de stat și din bibliotecile centrale universitare.

Noile reglementări mai arată că, tot de la 1 decembrie, vor primi un salariu mărit cu 15% și angajaţii din Ministerul Educației și Cercetării Științifice şi cei ai Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, personalul din inspectoratele școlare județene și al municipiului București, dar și personalul nedidactic din celelate unități aflate în subordinea sau coordonarea Ministerului Educației și Cercetării Științifice.

Sporurile și indemnizațiile care nu fac parte din salariul de bază al personalului din învățământ menționat în paragraful anterior se majorează cu același procent de 15%, „în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții”, se arată în actul normativ.

În urma aplicării ordonanței de urgență, 290.000 de persoane din învățământul preuniversitar de stat, 7850 de persoane din unitățile finanțate integral de la bugetul de stat, 57.500 de persoane din învățământul universitar și 4460 de persoane din unitățile finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat vor beneficia de drepturi salariale majorate începând cu data de 1 decembrie 2015, rezultând un total de 359.810 de beneficiari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.