Ziua națională a României a fost între 1866-1947 ziua de 10 mai, apoi, între 1948-1989, ziua de 23 august. Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de președintele Ion Iliescu și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca zi națională și sărbătoare publică în România. Această prevedere a fost reluată de Constituția României din 1991, articolul 12, alineatul 2. Opoziția anticomunistă din România a pledat în 1990 pentru adoptarea zilei de 22 decembrie drept sărbătoare națională, fapt consemnat în stenogramele dezbaterilor parlamentare.

Primarul municipiului Bistrița a trasmis un mesaj cu ocazia acestei zile.

„Ziua de 1 Decembrie, sărbătoarea de suflet a tuturor celor care simt şi trăiesc româneşte, îmi oferă prilejul de a adresa cele mai frumoase gânduri Românilor de pretutindeni.
Sunt onorat să vă invit la manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Naţionale a României, care se vor desfăşura în data de 1 Decembrie 2015, în Piaţa Centrală a Municipiului Bistriţa, începând cu ora 12.30.
La mulţi ani, Români! La mulţi ani, România!”, a precizat primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Teodor Creţu.

De asemenea, și președintele CJ BN, a transmis un mesaj pentru bistrițeni.

„Dragi locuitori ai județului Bistrița-Năsăud,
Europa și lumea întreagă trece printr-o perioadă greu de definit. Lumea occidentală, așa cum o știam cu toții până în urmă cu câteva luni s-a modificat profund. În acest context, este important ca noi toți să fim atenți încotro se îndreaptă țara noastră și cum ne raportăm la provocarea schimbărilor din afara țării.
Cred că acum, mai mult ca oricând în istoria României de după momentul 1 decembrie 1918, trebuie să începem să credem cu adevărat în România și în români! România înseamnă „acasă” pentru toţi cei care astăzi simt, iubesc şi trăiesc româneşte.
Sunt mândru să fiu român și sunt fericit că m-am născut pe aceste meleaguri minunate, cu oameni harnici și curajoși care nu au plecat capul în fața niciunei orânduiri străine. Să ne mândrim că suntem români și să nu uităm că pentru acest privilegiu înaintașii noștri au udat cu sângele lor, pământul pe care noi pășim astăzi!
La mulți ani români! La mulți ani România!”, a transmis cu prilejul Zilei Naționale a României, președintele Consiliului Județean BN, Emil Radu Moldovan

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.