Joi dimineaţa, presa internaţională anunţa deja cel puţin 500 de răniţi şi cinci morţi în urma confruntărilor dintre forţele de ordine şi protestatari la Kiev. Confruntările au fost declanşate în urma unei manifestaţii la care au participat aproximativ 200.000 de persoane în centrul capitalei, care au denunţat adoptarea unor legi împotriva manifestanţilor considerate represive.

 

Uniunea Europeană s-a declarat „şocată” de violenţele din Ucraina, avertizând Kievul cu „posibile acţiuni” şi „consecinţe” asupra relaţiilor bilaterale. „Deplângem în termenii cei mai puternici utilizarea forţei şi violenţele”, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. „Este prematur să spun care vor fi aceste acţiuni; vor fi decise la nivel colectiv. Suntem şocaţi de ultimele ştiri venite din Ucraina”, a subliniat Barroso.

Ambasada SUA în Ucraina a revocat vizele de intrare ale unor oficiali ucrainieni, „care au avut legătură cu violenţele” şi a precizat că „are în vedere noi acţiuni contra celor responsabili pentru acestea”.

 

Rusia acuză opoziţia

Şi NATO condamnă ferm folosirea violenţei la Kiev, a declarat secretarul general al Alianţei, Anders Fogh Rasmussen, potrivit Agerpres. „Sunt extrem de preocupat de evoluţiile dramatice din Ucraina şi de informaţiile privind mai multe decese la Kiev”, a precizat Rasmussen, prin intermediul unui comunicat de presă.

„Violenţa nu poate fi niciodată răspunsul la o criză politică”, consideră secretarul general NATO. Rasmussen a subliniat că este extrem de important ca toate părţile să se angajeze într-un dialog real, să dea dovadă de reţinere şi să evite în continuare orice escaladare a violenţelor.

În schimb, Rusia a denunţat „ingerinţe străine” în afacerile interne ale Ucrainei, acuzând opoziţia „extremistă” de încălcarea Constituţiei. „Puterea legitimă a Ucrainei se confruntă cu ingerinţe externe, iar a parte a opoziţiei încalcă grosolan Constituţia ţării”, a declarat Grigori Karasin, adjunctul ministrului rus de Externe.

 

Primele victime, găsite împuşcate

Doi bărbaţi au fost ucişi prin împuşcare, în centrul Kievului, unde se desfăşurau confruntări violente între poliţie şi manifestanţi, a anunţat Parchetul General ucrainean, într-un comunicat. Acestea au fost primele victime directe ale confruntării între manifestanţi şi forţele de ordine, angajate de două luni în Ucraina. Parchetul a precizat că trupul unui bărbat, rănit prin împuşcare la nivelul capului şi pieptului, a fost găsit într-o bibliotecă, folosită de manifestanţi ca infirmerie. La puţin timp după aceea a fost găsit şi corpul altui bărbat, rănit de gloanţe, a adăugat aceeaşi sursă. Membri ai serviciului medical improvizat de către opoziţie a anunţat decesul manifestantului miercuri dimineaţă, afirmând că a fost ucis prin împuşcare de către forţele de ordine.

Acestea sunt primele victime de la începutul demonstraţiilor antiguvernamentale din Ucraina, în luna noiembrie, când guvernul de la Kiev a respins semnarea Acordului de asociere cu UE.

Prim-ministrul ucrainean, Mykola Azarov, a declarat, ca răspuns la acuzaţiile legate de moartea celor doi, că teroriştii ameninţă vieţile cetăţenilor obişnuiţi din Kiev şi că „acţiunile criminale” ale protestatarilor vor fi pedepsite.

 

Autorităţile se spală pe mâini

Una dintre victime este un bărbat de 30 de ani, care a fost împuşcat de patru ori de jandarmi, a spus Oleg Musii, coordonatorul medical al protestelor, care a adăugat că bărbatul a fost lovit „în gât, în cap şi în piept”. Trupul lui a fost adus în tabăra protestatarilor din Piaţa Independenţei, iar experţii vor determina dacă s-au folosit gloanţe de cauciuc sau reale. Înregistrările video au arătat un corp învelit în pături, care a fost urcat într-o ambulanţă, în timp ce protestatarii cântau imnul naţional.

Ministerul ucrainean de Interne şi parchetul nu au precizat cine se face vinovat de moartea acestora. De asemenea, opoziţia a afirmat că alt manifestant a decedat marţi, după ce a căzut, duminică, de la peste zece metri înălţime, de pe o clădire, la intrarea stadionului Dinamo. Ulterior, opoziţia a anunţat moartea a altor trei protestari, informaţie neconfirmată oficial.

Poliţia ucraineană a lansat miercuri dimineaţa un asalt asupra baricadelor ridicate de manifestanţi în centrul Kievului, puterea optând să acţioneze în forţă în a patra zi de confruntări. Situaţia este foarte tensionată la Kiev, unde au loc confruntări în care sunt folosite cocteiluri Molotov, gloanţe de cauciuc şi grenade asurzitoare.

Sute de oameni au fost răniţi, deşi unele acte violente ar fi fost puse pe seama unei grupări de extremă dreapta, Sectorul Dreptei. Premierul a negat că forţele de ordine ar fi responsabile pentru aceste decese şi a spus că jandarmii n-ar fi avut muniţie reală. Mii de oameni s-au adunat în Piaţa Independenţei. Poliţiştii au demontat baricadele de pe o stradă din preajma clădirilor guvernamentale. După ciocniri dure cu protestatarii, poliţiştii s-au întors pe poziţiile lor, dar după câteva ore au trecut iar la acţiune.

 

„Viktor Fidorovici, este sfârşitul!”

Pe o temperatură de minus 10 grade Celsius şi sub ninsoare, zeci de mii de manifestanţi s-au adunat pe Maidan, ocupat de două luni, la câteva sute de metri de locurile unde în s-au înregistrat violenţe sângeroase. La orele serii, ei întăreau baricadele, apărând piaţa cu ajutorul pneurilor şi al sacilor umpluţi cu zăpadă.

Parlamentara Inna Bogloslovska a lansat un apel membrilor partidului aflat la putere, pe care l-a părăsit recent, să se alăture opoziţiei. „Viktor Fidorovici, este sfârşitul!”, a strigat ea în faţa mulţimii, adresându-se preşedintelui Viktor Ianukovici.

Fostul boxer, lider al opoziţiei, Vitali Klitschko, a vrut să-l întâlnească pe preşedintele Viktor Ianukovici, marţi, dar i s-a spus că acesta era prea ocupat. Opoziţia a condamnat violenţele, dar, din păcate, pierde controlul asupra acelora din mulţime care au devenit prea furioşi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.