Vicepreședintele Partidului Mișcarea Populară, deputatul Ionuț Simionca, la dezbaterea moțiunii simple, declară că, țara noastră se îndreaptă fără nicio îndoială spre o criză economică de proporții mai mari decât cea din 2009. 

 

Deputatul PMP B-N, Ionuț Simionca mai adaugă faptul că Guvernul are nevoie să împrumute 26,7 miliarde de euro în următorii doi ani din cauza cheltuielilor bugetare excesive și a încasărilor mai mici decât prognoza.

”Prin comparație, în prioada din plină criză econimică globală, România s-a împrumutat de la FMI cu doar 19,95 milioane de euro

Guvernele PSD au procedat în mai multe rânduri la scăderea investiților publice pentru a reloca fonduri în vederea acoperirii creșterilor de salarii”, menționează Simionca.

Potrivit parlamentarului bistrițean, economia românească prosperă e un fel de Fata Morgana, un miraj, o iluzie optică: cu cât Guvernul PSD ne spune că economia merge mai bine, cu atât viața românilor este mai grea.

De asemenea, deputatul PMP B-N Ionuț Simionca a mai precizat că, rata inflaţiei este în acest moment la un nivel considerabil, mai mare decât creşterea economică. Acesta a mai explicat faptul că, avem de-a face cu o scădere a nivelului de trai al populaţiei.

”Oamenii au de plătit facturi mai mari pentru curent electric, gaze și combustibili, iar aceste creșteri de prețuri se răsfrâng în toate bunurile și serviciile de larg consum”, spune alesul bistrițean.

Simionca a atras atenția colegilor de la putere, că România riscă din perspectiva economică să fie un stat eșuat. Asta, în situația în care Guvernul PSD-ALDE nu înțelege să dea drumul motoarelor investițiilor și să renunțe la agenda populistă.

”Pentru toate aceste considerente, îl rog pe domnul ministru al Economiei să urmeze exemplul fostului său coleg de la educație, Valentin Popa și să aleagă o cale de ieșire cât de cât onorabilă, să-și dea demisia înainte să fie remaniat din partid. Noi apreciem că, nu doar domnul Andrușcă trebuie să plece acasă, ci întreg Guvernul PSD- ALDE”, spune vicepreședintele Partidului Mișcarea Populară, deputatul Ionuț Simionca.

 

 

 

 

2 COMENTARII

  1. Grea a fost viatza si pe vremea cat era la butoane opozitia stimate domn. Nu ” pozitia sau opozitia” -s de vina ci toti politrucii nostri de foarte slaba calitate si pregatire profesionala , stimate domn !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.