Secretarul de Stat al Ministerului Agriculturii, Sorin Roșu-Mareș a declarat vineri în cadrul unei conferințe de presă, susținută la sediul ALDE B-N, referitor la răspândirea pestei porcină africană că există 954 de focare, în 13 județe. 

 

”În momentul de față avem 954 de focare de pestă porcină, în 13 județe, ideea este că în momentul în care într-o gospodărie apare un caz la un porc este declarat focar. În județul Satu-Mare s-au închis 5 focare. Asta înseamnă că nu doar am lichidat acele exemplare din focar, dar a și trecut perioada de urmărire a evoluției bolii și nu au mai reapărut alte cazuri de îmbolnăviri. Durează o perioadă destul de lungă, aceste 5 focare au fost undeva prin februarie-martie descoperite și în luna august închise. Focarele apar repede, dar se închid greu pentru că urmează perioada aceea de dezinsecție de 30 de zile, după care se revine cu măsurile respective și se urmărește dacă virusul mai apare”, spune Sorin Roșu-Mareș.

Acesta a mai adăugat că, ”Rezultatele se văd, cu alte cuvinte, măsurile pe care le-am luat au dat roade, se vede că putem închide focare. De asemenea Societatea Carniprod din Tulcea și-a reluat activitatea pe abatorizare”.

Potrivit secretarului de Stat al Ministerului Agriculturii, Sorin Roșu-Mareș, în momentul de față există 9 suspiciuni în evaluare și în analiza de laborator, dar în județele în care este prezentă boala.

”Noi urmărim cu foarte mare atenție atât la Minister, ANSVSA, cât și la Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, situația suspiciunilor care apar în diverse localități. Sunt în momentul de față 9 suspiciuni în evaluare și în analiza de laborator, dar în județele în care este pezentă boala”, a subliniat Sorin Roșu-Mareș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.