Inițiativa legislativă a PMP privind reducerea numărului de parlamentari la 300 a fost adoptată tacit de către Senatul României, conform Partidului Mişcarea Populară Bistriţa-Năsăud. 

 

PMP Bistriţa-Năsăud este de părere că cel mai bine ar fi ca săptămâna viitoare să avem pe ordinea de zi, în plenul Camerei Deputaţilor această iniţiativă legislativă.

Sursa foto: PMP B-N42516185_1822616487822977_6949389975511105536_n42434068_1822616497822976_3058611791060795392_n

„În plină campanie pentru un nou referendum, iată că este posibil să punem în aplicare rezultatul referendumului din 2009 privind reducerea numărului de parlamentari la 300. Chiar dacă tacit, chiar dacă atât de târziu.

Actuala putere are acum ocazia de a demonstra că nu doar mimează preocuparea față de respectarea voinței poporului exprimată prin referendum, ci chiar o face. Corect ar fi ca săptămâna viitoare să avem pe ordinea de zi, în plenul Camerei Deputaților, această inițiativă legislativă pentru a da votul final pentru adoptarea acesteia. Abia atunci vor fi credibili în mesajele pe care le transmit zilele acestea referitoare la referendumul convocat pentru 6-7 octombrie”, a precizat PMP B-N.

4 COMENTARII

  1. Sunt destui si cate 2-3 de fiecare judetz si cu asta basta ca oricum , majoritatea mai mult dorm in Parlament si stau acolo doar sa ” ridice mana ” la semnalul dat de cel care ” da ora exacta ” !

  2. Tuloica….. si ce or sa faca ” somerii ” ramasi pe dinafara ? Probabil ca or sa le dea acolo cate o COMPENSARE de ” tenic, sau adidas implantat in c*r ” … asa … la macar acolo… vre-o 100 de mii de euroi … saracutzii de ei … !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.