Preţul carburanţilor cu peste 10% mai mare, faţă de anul trecut

53
Sursa foto: alba24.ro

Preţul benzinei a ajuns aproape de 6 lei pe litru la multe staţii din ţară, iar pe alocuri carburanţii premium au depăşit deja acest prag.

 

Preţul carburanţilor a crescut cu mai mult de 10 procente în acest an. Un litru de benzină costa acum, în medie 5,81 de lei, cu 12,6 la sută mai mult decat în luna decembrie a anului 2017. În ceea ce priveşte motorina, avansul a fost ceva mai redus, de 11,7 procente, iar preţul a ajuns la 5,89 lei pe litru, a precizat Digi 24.

În euro, prețul este de 1,25 €/l, respectiv 1,27 €/l. Dacă ne comparăm cu celelalte ţări, vedem că benzina este mai ieftină doar în Polonia, Ungaria, Bulgaria. 

pompa-de-alimentare-cu-motorina-si-benzina

Preţul benzinei: România: 1,25 €

Ungaria: 1,24 €

Polonia: 1,18 €

Bulgaria: 1,14 €

În cazul motorinei, sunt nouă state unde carburantul este mai ieftin, iar printre ele sunt şi unele unde nivelul de trai este mult mai ridicat decât la noi, precum Luxemburg, Austria şi Spania. Restul țărilor sunt Polonia, Malta, Lituania, Letonia, Cehia, Bulgaria. 

Sursa foto: auto-bild.ro

Preţul motorinei: România: 1,27 €

Austria: 1,26 €

Spania: 1,24 €

Luxemburg: 1,13 €

În luna decembrie a anului 2017, preţul benzinei era de 5,16 lei/l, iar în luna septembrie a anului 2018, preţul benzinei este de 5,81 lei/l, ceea ce înseamnă o evoluţie de  +12,6%.

De asemenea, în luna decembrie a anului 2017, preţul motorinei era de 5,27 lei/l, iar în luna septembrie a anului 2018, preţul motorinei este de 5,89 lei/l, ceea ce înseamnă o evoluţie de +11,7%, a subliniat Digi 24.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ