La seminarul de istorie dedicat Centenarului Marii Uniri, desfășurat marți, la Biblioteca Județeană Bistrița-Năsăud a luat cuvântul și prof. univ. dr. Ioan Chirilă, care este de părere că românii trebuie să se trezească, deoarece conducerea statului nu poate fi realizată de diletanți.

 

„În acest an al Centenarului Unirii cred că se cuvine să aruncăm o privire şi asupra atitudinii celor două biserici româneşti în acel moment crucial pentru poporul român şi viitorul său, unirea de sânge s-a arătat mai puternică decât deosebirile dogmatice. Sunt binecunoscute rolurile jucate de episcopul ortodox Miron Cristea, viitorul Patriarh şi de viitorul Cardinal Iuliu Hossu. În perioada interbelică a existat dorinţa unificării celor două biserici. Contribuţia Bisericii Greco-Catolice la unirea tuturor românilor între graniţele aceluiaşi stat, care avea o întindere aproape cât Italia, este reflectată în Constituţia din anul 1923, alături de Biserica Ortodoxă Naţională, considerată majoritară, Biserica Greco-Catolică fiind denumită, de asemenea, biserică naţională”, a declarat Mircea Gelu Buta, moderatorul evenimentului.

În cadrul seminarului, prof. univ. dr. Ioan Chirilă, președintele Senatului UBB, a subliniat faptul că diletanții nu pot să realizeze conducerea unui stat și e vremea ca românii să se trezească.

”Să știți că sângele nostru se mai murdărește, dar când se murdărește cu sângele lui Hristos devine viu, curat și devine fluxul efectiv al veșniciei în existența noastră. Să încercăm să facem lucrurile acestea pentru acest scop, neam și popor românesc, care a fost un popor care a știut să aștepte mila lui Dumnezeu, iar după ce a primit-o în toate decizile sale generale, a afirmat această milă a lui Dumnezeu față de toți cei care existau aici. Să știți că o autoritate comunistă de la Moscova critica statul român pentru multi-etnicitate, multi-culturalitate și totate celelalte, în anul 1920.

Apoi să încercăm să înțelegem că, conducerea unui stat nu poate fi realizată de diletanți și nu mă refer la chestiuni filololice sau de vocabular, mă refer la știința politicienilor. Dacă dai o elită deoparte și pui diletanți, nu faci altceva decât în chip mascat să te întorci la licitări de la dreapta la stânga. De aceea cred că e vreme sau e vremea românilor să se trezească și prin mărturia pe care o dau cu privire la cei care au realizat actul Unirii în 1918, să revigoreze virtutea romană, care era o virtute a sacrificiului pentru ideal”, a precizat Ioan Chirilă, în cadrul seminarului de istorie.

 

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.