În perioada 12 Aprilie – 8 Iunie 2014, publicul clujean va avea ocazia să admire 273 de gravuri originale obţinute prin imprimare de pe plăcile lui Rembrandt, restaurate şi prelucrate de Armand Durand, între anii 1865-1867, la solicitarea Bibliotecii Naţionale Franceze, plăci aflate în patrimoniul Muzeului Luvru din Paris. Gazda acestui eveniment este Muzeul Etnografic al Transilvaniei. Aceste capodopere sunt deţinute de un colecţionar privat din Luxemburg, reprezentat de domnul Thomas Emmerling. Colecţia respectivă numără aproximativ cinci mii de opere aparţinând unor artişti celebri ca Salvador Dali, Chagall, Picasso, Matisse şi mulţi, mulţi alţii. Nu demult, operele lui Chagall din aceeaşi colecţie au fost subiectul unei expoziţii în judeţul Sibiu.

 

Thomas Emmerling, reprezentantul de presă al colecţionarului luxemburghez care organizează expoziţia celor 273 de gravuri a arătat că expoziţia de faţă aparţine unui şir mai lung de astfel de evenimente, organizate în diferite oraşe din Europa, toate de un real succes. Numărul estimat al vizitatorilor la expoziţia de la Cluj este de peste 10.000, iar preţul biletului de intrare va fi de aproximativ douăzeci de lei, cu aplicarea diferitelor reduceri pentru elevi, studenţi, pensionari sau grupuri de vizitatori. Având în vedere numărul mare de lucrări, acestea vor fi expuse în două etape. În prima lună, vor putea fi văzute autoportretele lui Rembrandt şi gravurile după operele cu tematică religioasă, urmând ca apoi să fie expuse portrete aparţinând membrilor familiei sau apropiaţilor lui Rembrandt.

“Este cea mai mare expoziţie de gravuri ale lui Rembrandt realizată în România. Suntem fericiţi să le arătăm clujenilor 273 de gravuri din totalul de 286 realizate de Rembrandt pe parcursul vieţii sale. Este important pentru noi să aducem gravurile lui Rembrandt în România. În această eră a globalizării, nu mai este necesar să călătorim la Londra, Paris sau Amsterdam pentru a admira capodoperele artei europene. Astăzi, acestea vin în oraşul dumneavoastră.”, spune reprezentantul colecţionarului.

 

Cum se face o gravură

Criticul de artă Vasile Radu ne poartă printr-o scurtă istorie a gravurii, care a apărut ca urmare a unei nevoi practice Aceasta preia imaginea originală a operei şi asigură difuzarea ei printre oameni. Prin această promovare, opera de artă devine accesibilă publicului. Impedimentul, aparent insurmontabil, este fragilitatea, lipsa de durabilitate a suportului pe care se aşează opera adică foaia de hârtie. Acest aspect a fost compensat de efortul altor artiştilor prin exerciţiul rescrierii operei prin noi tiraje de imprimării după plăcile gravate iniţial de primul autor. Primul pas în efectuarea unei gravuri este acela prin care un artist reface, ”păstrând amprenta subiectivităţii sale, prin mişcarea mâinii proprii, luându-şi ca martor ochiul şi executând desenul cu mijloace ascuţite (ac, dăltiţă), prin apăsare, pe o placă de metal, mai exact e aramă, acoperită de răşină, desenul operei”, explică criticul de artă Vasile Radu. Al doilea pas pe care îl face gravorul este să introducă această placă într-o baie de acizi, care va coroda metalul tocmai pe urmele lăsate de unealta şi mâna artistului. Urmează apoi încerneluirea desenului rezultat şi transpunerea acestuia, prin presare, cu ajutorul presei de gravură pe un suport de hârtie, procedeu care se poate repeta, producându-se astfel serii repetitive de aproximativ aceeaşi valoare artistică.

 

Rembrandt prin ochii lui Armand Durand

Tirajele iniţiale ale gravurilor lui Rembrandt au dispărut în timp. Pierderea ar fi fost ireparabilă fără efortul unor artişti cum este Armand Durand, care au recuperat amprentele gravurilor, le-au recondiţionat, reîntinerind astfel, mereu, tirajul de gravuri. Gravurile din colecţia  de la Muzeul Etnografic aparţin tirajului creat de artistul Armand Durand printr-o tehnică specială de corodare a plăcilor metalice cu ajutorul lumini solare. Procedeul, inventat de Joseph Nicephore Niepece, a fost perfecţionat de Armand Durand, care l-a folosit pentru copierea cu o exactitate remarcabilă a vechilor plăci de gravură ale lui Rembrandt, folosindu-se de tirajele originale ale artistului aflate la Muzeul Louvre. Noile matriţe rezultate sunt imaginile cele mai fidele ale gravurilor lui Rembrandt create de-a lungul timpului.

afis2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.